[go: up one dir, main page]

Proceduri extrajudiciare pentru consumatori

Dacă aveți probleme cu un produs sau serviciu pe care l-ați cumpărat (de exemplu, dacă un comerciant refuză să repare produsul sau să vă dea banii înapoi), puteți alege o cale extrajudiciară, utilizând o procedură de soluționare alternativă a litigiilor.

Dacă litigiul se referă la un produs sau serviciu pe care l-ați cumpărat online, puteți introduce o reclamație prin intermediul site-ului privind soluționarea alternativă a litigiilor (SOL).

Soluționarea alternativă a litigiilor este, de obicei, o procedură simplă și necostisitoare, care vă poate scuti de efortul de a vă adresa justiției.

Soluționarea alternativă a litigiilor

Procedurile de soluționare alternativă a litigiilor sunt oferite de entități neutre, extrajudiciare - conciliatori, mediatori, arbitri, ombudsmani, platforme pentru reclamațiile consumatorilor. Scopul lor este să faciliteze întâlnirea dintre cele două părți implicate (clientul și comerciantul), în vederea soluționării litigiului. De asemenea, aceste entități pot propune sau chiar impune o soluție.

Entitățile de soluționare alternativă a litigiilor trebuie să îndeplinească anumite criterii stricte de calitate, care să garanteze că sunt în măsură să trateze litigiul dumneavoastră în mod eficient, echitabil, independent și transparent. Cele mai multe dintre ele vă pot ajuta gratuit sau contra unei sume modice. De obicei, se ajunge la un rezultat în termen de 90 de zile. În baza legislației UE, puteți apela la aceste entități pentru soluționarea tuturor disputelor contractuale pe care le-ați putea avea cu un comerciant stabilit în UE.

Procedurile alternative de soluționare a litigiilor pot fi folosite în orice sector al pieței (transport, bănci, telecomunicații, energie, bunuri electronice, aparate de uz casnic, servicii de închiriere auto, servicii de curățătorie etc.).

Căutați o entitate de soluționare a litigiilor în țara dumneavoastră Deschideți ca link extern .

Caz real

Entitățile de soluționare alternativă a litigiilor vă pot ajuta

Arvidas din Lituania a primit o factură de la furnizorul său de internet, care era mai mare decât se prevedea în contract.

După ce a încercat în zadar să rezolve problema cu furnizorul, Arvidas s-a adresat entității de soluționare alternativă a litigiilor în Lituania, care a fost în măsură să găsească o soluție acceptabilă.

Soluționarea online a litigiilor

Dacă aveți un litigiu cu un comerciant din UE pe marginea produselor sau serviciilor pe care le-ați achiziționat online, puteți utiliza site-ul UE privind soluționarea online a litigiilor. Acest site este gratuit și disponibil în toate limbile oficiale ale UE.

Dacă depuneți o reclamație prin intermediul site-ului pentru soluționarea online a litigiilor, dumneavoastră și comerciantul va trebui să conveniți asupra unei entități de soluționare alternativă a litigiilor care să se ocupe de caz. Fiecare entitate are propriile norme și proceduri, iar unele pot percepe și taxe. Puteți obține asistență și informații de la punctul național de contact Deschideți ca link extern în orice etapă a procedurii.

Caz real

Încercați să vă soluționați reclamația cu ajutorul unei proceduri online

Michaela din Cehia și-a cumpărat un smartphone online de la un comerciant din Germania. Modelul pe care l-a primit era însă diferit de cel pe care îl comandase. Pentru că nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu comerciantul, Michaela a depus o reclamație pe site-ul UE privind soluționarea online a litigiilor.

Michaela și comerciantul au desemnat, de comun acord, o entitate de soluționare alternativă a litigiilor. Aceasta s-a ocupat de caz, iar Michaela a primit alt smartphone. Soluția a fost găsită într-un mod simplu și cu costuri reduse, iar procedura s-a derulat exclusiv pe cale electronică.

Legislația UE

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Ultima verificare: 07/06/2023
Partajați această pagină