[go: up one dir, main page]

Gestionarea unei moșteniri transfrontaliere

Dacă un membru al familiei sau o persoană apropiată dumneavoastră decedează și vă numărați printre moștenitori, puteți soluționa problema moștenirii (cunoscută în limbaj juridic ca „succesiune") apelând la:

  • instanțele din statul membru în care a locuit ultima dată defunctul
  • un notar din orice țară din UE.

În general, autoritatea care se ocupă de moștenire va aplica legislația națională a țării din UE în care a locuit defunctul ultima oară. Excepție face cazul în care defunctul a ales o altă legislație, exprimându-și dorința ca moștenirea să fie gestionată în baza legislației naționale a țării sale de origine.

Posibilitatea ca moștenitorii să aleagă instanța competentă

Dacă problema unei moșteniri trebuie soluționată de o instanță, în calitate de moștenitor va trebui să vă prezentați în fața instanțelor din statul membru UE în care a locuit ultima dată defunctul.

Totuși, dacă defunctul a ales legislația țării sale de origine, iar această țară face parte din UE, puteți conveni, împreună cu ceilalți moștenitori sau cu celelalte părți interesate, să vă adresați instanțelor din țara UE în cauză.

Toate părțile implicate trebuie să fie de acord cu instanța aleasă.

Acceptarea sau renunțarea la moștenire/succesiune

Legislația națională care se aplică moștenirii vă poate permite să declarați în fața unei instanțe dacă acceptați o succesiune sau dacă renunțați la ea.

În baza normelor UE, puteți face o astfel de declarație în fața unei instanțe din țara UE în care locuiți, chiar dacă instanța care se ocupă de succesiune se află în altă țară din UE.

Efectele hotărârilor judecătorești pronunțate în altă țară din UE

O hotărâre judecătorească pronunțată într-o țară din UE cu privire la o moștenire va fi recunoscută în alte țări din UE, fără nicio procedură specială.

Totuși, dacă partea interesată din cealaltă țară din UE nu se supune de bunăvoie hotărârii judecătorești, puteți solicita ca hotărârea să fie declarată executorie, astfel încât poliția sau un executor judecătoresc să poată interveni pentru a o executa.

Cealaltă parte poate înainta recurs împotriva recunoașterii sau executării hotărârii, numai din următoarele motive:

  • hotărârea este în mod evident incompatibilă cu ordinea publică din țara UE în care trebuie recunoscută sau executată: de exemplu, pentru că este discriminatorie
  • hotărârea contravine unor hotărâri judecătorești anterioare din țara UE în care trebuie recunoscută sau executată
  • nu toate persoanele implicate în procedură au avut posibilitatea să își pregătească apărarea.

Avertisment

Hotărârile emise de instanțele din Danemarca și Irlanda nu beneficiază de aceste norme simplificate atunci când trebuie să fie recunoscute sau executate în alte țări din UE.

Certificatul european de moștenitor

Dacă sunteți moștenitor, s-ar putea să fiți nevoit să dovediți unei autorități sau unei bănci din altă țară din UE faptul că aveți dreptul să deveniți proprietar al activelor pe care defunctul le deținea acolo.

S-ar putea ca executorul testamentar și administratorul patrimoniului succesoral să fie nevoiți să demonstreze că sunt abilitați să-și exercite drepturile în altă țară din UE.

Exemplu

Piotr, cetățean polonez, a decedat în Germania, unde era detașat cu serviciul pe o perioadă de un an.

Gosia, soția și moștenitoarea sa, locuiește în Polonia, iar acum are nevoie de acces la contul bancar din Germania al lui Piotr pentru a plăti facturile și ultima lună de chirie.

Cu toate acestea, banca solicită un document oficial care să ateste că ea este moștenitoarea lui Piotr și are dreptul să îi acceseze contul. Barierele administrative de genul acesta fac durerea și mai greu de suportat.

Autoritatea din țara UE care se ocupă de moștenire sau succesiune vă poate elibera un document național care să vă certifice statutul de moștenitor, executor testamentar sau administrator al patrimoniului succesoral.

În mod alternativ, îi puteți solicita autorității respective să vă elibereze un certificat european de moștenitor.

Avantajul unui certificat european de moștenitor constă în faptul că efectele sale sunt aceleași pe întreg teritoriul UE, indiferent de țara care îl eliberează. Pe de altă parte, un document național va produce efecte diferite în funcție de statul membru care îl eliberează; acest lucru poate întârzia recunoașterea drepturilor dumneavoastră în altă țară din UE.

În plus, certificatul european de moștenitor este recunoscut în alte țări din UE, fără nicio procedură specială.

Puteți obține un certificat european de moștenitor de la o instanță din statul membru care are competența de a decide cu privire la moștenire sau de la o altă autoritate competentă (de exemplu, un notar) din aceeași țară. Puteți introduce recurs împotriva refuzului de a vi se emite un certificat european de moștenitor.

Autoritatea care eliberează certificatul european de moștenitor va păstra originalul și va emite copii moștenitorului, executorului testamentar sau administratorului patrimoniului succesoral. Certificatul are o perioadă de valabilitate de 6 luni, care poate fi extinsă.

Autoritatea emitentă poate să modifice sau să retragă certificatul european de moștenitor dacă se dovedește că acesta nu corespunde realității.

Exemplu

Piotr a murit în Germania, unde locuia și lucra temporar. Centrul său de interes se afla totuși în Polonia, unde trăiesc soția sa Gosia, rudele și prietenii. Acesta este motivul pentru care autoritățile poloneze sunt cele care trebuie să se ocupe de moștenirea lui Piotr.

Gosia primește un certificat european de moștenitor din partea instanței poloneze. Ea îl poate folosi pentru a demonstra băncii din Germania că are dreptul să acceseze contul soțului ei și să folosească banii pentru a achita facturile și ultima lună de chirie.

Legislația UE

Aveți nevoie de ajutorul serviciilor de asistență?

Contactați serviciile specializate de asistență

Ultima verificare: 06/10/2023
Partajați această pagină